Multilingvism și oportunități europene pentru tineri | Activitatea lunii septembrie Europe Direct Timișoara

Published on: Oct 12 2015 by DL

colaj_septembrieOportunități educaționale pentru tineri, programul Erasmus Plus, multilingvism sunt temele evenimentelor lunii septembrie desfășurate de către Centrul de informare Europe Direct Timișoara. Activitățile s-au desfășurat în parteneriat cu instituții de învățământ din cele două județe deservite de centrul nostru, Timiș și Caraș-Severin.

Porți deschise în Europa – oportunități educaționale pentru tineri  

Echipa Europe Direct Timișoara a invitat pe 17 septembrie tinerii timișoreni să participe la o sesiune de informare despre oportunități educaționale și de dezvoltare personală prin programe europene. Am vorbit despre Serviciul European de Voluntariat, Schimburi de tineri, training-uri pentru lucrători de tineret și programul Erasmus pentru studenți, iar tinerii participanți au aflat care sunt beneficiile acestor programe și procedurile de aplicare la modul concret.

Ziua limbilor Europene la Reșita 

Pe data de 23 septembrie am sărbătorit Ziua Europeană a Limbilor la Reșița, împreună cu 250 de elevi și profesori de la Liceul de Artă “Sabin Păuța”, Colegiul Național Mircea Eliade, Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz” și Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. În acest an, în mod deosebit, am adus în atenția participanților limbile folosite în educație, esențiale în procesul de predare-învățare-comunicare. Elevii de la toate cele 3 școli au susținut momente artistice, punând în evidență limbile străine studiate la școală, cultura țărilor în care sunt vorbite, traducerile operelor literare cât și limbajul universal al muzicii.

Au fost prezenți și reprezentanți ai presei locale, Banat TV – http://btv.ro/index.php?option=com_seyret&task=videodirectlink&Itemid=1&id=11969

Erasmus si multiculturalitate 

În noul an școlar, Universitatea Politehnica este gazdă a 30 de studenți Erasmus veniți atât din state europene, cât și din exteriorul UE. Împreună cu ei am avut, pe data de 24 septembrie, o discuție despre diversele oportunități UE pentru tineri și despre rolul multilingvismului și multiculturalității în dezvoltarea personală. Studenții străini au aflat cum funcționează și programele UE bazate pe educație non-formală și, bineînțeles, informații importante despre integrarea locală.

 

Filed under: Activitatea Europe Direct Timisoara
Tags: erasmus plus, multiculturalitate, ziua limbilor europene
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com