Comisia adoptă pachetul lunar de decizii referitoare la procedurile vizând încălcarea legislației UE

Published on: Jan 21 2013 by admin
When:
January 23, 2013 – January 24, 2013 all-day
2013-01-23T22:00:00+00:00
2013-01-24T22:00:00+00:00

european-parliament-strasbourg-2inside-lc-zaw2Comisia Europeană va adopta pachetul lunar de decizii referitoare la procedurile vizând încălcarea legislației UE. Aceste decizii se referă la toate statele membre și la majoritatea politicilor UE și au drept obiectiv respectarea legislației UE pe întregul său teritoriu, acționând atât în interesul cetățenilor, cât și al întreprinderilor.

Context:
Conform articolului 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia are dreptul să inițieze acțiuni legale impotriva oricărui stat membru care nu își respectă obligațiile stipulate în legislația Uniunii. Fiecare acțiune presupune trei etape succesive: scrisoarea de notificare oficială, avizul motivat și sesizarea Curții de Justiție (CJE).
Dacă, în ciuda deciziei CJE, un stat membru continuă să nu ia măsurile necesare redresării situației, Comisia poate deschide o nouă procedură de încălcare a legislației UE conform articolului 260 din TFUE. După un singur avertisment în scris, Comisia poate retrimite cazul către Curtea de Justiție și poate propune ca aceasta să impună sancțiuni financiare în funcție de durata și de gravitatea cazului de încălcare a legislației, precum și de mărimea statului membru.

Un document de referință complet pentru toate sesizările Curții și avizele motivate, comunicate de presă specifice pentru fiecare sesizare în parte și un document de referință în materie de procedură vor fi făcute publice în ziua respectivă în cadrul bazei de date Rapid: http://europa.eu/rapid/

 

Filed under:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com