VIDEO: Cum îți recuperezi banii? Procedura europeană pentru cereri cu valoare redusă

Procedura Europeană privind Cererile cu Valoare Redusă

Material VIDEO informativ realizat de Centrul de Informare Europe Direct Timișoara

 

Vânătoarea de chilipiruri în UE… și riscurile

Tot mai mulți consumatori europeni caută chilipiruri online, sperînd să găsească cea mai bună ofertă pe site-uri care vând produse în piața internă europeană. Uneori, însă, lucrurile nu sunt așa de simple precum ar trebui: ar putea apărea probleme cu produsele sau cu livrarea lor. 

Pentru a evita proceduri juridice dificile și costisitoare, Uniunea Europeană facilitează accesul la justiție pentru consumatorii europeni, pentru ca aceștia să-și poată exercita drepturile.

Procedura europeană privind cererile cu valoare redusă este una dintre soluțiile transfrontaliere puse la dispoziție celor care vor să recupereze sume de până la 10.000 RON sau 2.000 Euro. Deși procedura este simplă, un nou raport al Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) dat publicității de curând, arată că această cale, disponibilă de la 1 ianuarie 2009, nu este luată în calcul de către consumatori.

Aceasta din cauză că procedura nu este cunoscută nici consumatorilor, nici judecătorilor care ar trebui să o pună în aplicare. Comisia Europeană intenționează să remedieze această stare de fapt.

În ce constă procedura?

În Noul Cod de procedură civilă, articolele 1025-1032, s-a reglementat distinct această procedură cu privire la cererile de valoare redusă.

Cererile acoperite de această procedură nu pot depăși suma de 10.000 RON, excluzând dobânzile, cheltuielile suplimentare și veniturile accesorii. Procedurile legale se desfășoară în țara de reședință a consumatorului sau în țara companiei împotriva căreia se face plângerea, dacă consumatorul optează astfel. Hotărârea judecătorească devine obligatorie și se pune în aplicare în toate țările Uniunii Europene. Reprezentarea printr-un avocat nu este obligatorie, dar pot fi necesare plata unor taxe sau traducerile de documente.

Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de procedura cu privire la cererile de valoare redusă, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.

Există un formular standard obligatoriu pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzut de Ordinul Ministrului Justiţiei Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013.

Luptând pentru dreptul tău, contribui la crearea unui spațiu al respectului pentru drepturile tuturor!

Pentru consumatorii care vor să trăiască într-un mediu care să le respecte drepturile, soluția este să le pună chiar ei în aplicare. Renunțarea la drepturi încurajează companiile la rea voință și la comportamente incorecte pe piața economică. Sfatul principal pe care-l dăm consumatorilor este să nu renunțe niciodată la drepturile lor. Dacă un consumator se adresează unui centru al ECC-Net, va primi din partea instituțiilor europene o mulțime de instrumente, multe dintre ele gratuite, pentru a-și soluționa cauza.

 

Link-uri utile:

Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor ECC-net

ECC-net Romania

Portalul e-justice – cereri cu valoare redusă

Solutionarea on-line a litigiilor