129 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru facilitarea accesului la apă potabilă în România

Published on: Sep 22 2017 by MC

129 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în șase proiecte menite a asigura facilitarea accesului la apă potabilă în România.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: “Cele șase proiecte reprezintă exemple concrete ale solidarității europene. Toate regiunile ar trebui să aibă acces la apă curată, însă în România și în alte regiuni din Europa, acest lucru nu este încă în totalitate realizat. Grație acestor proiecte finanțate de UE, sute de mii de români vor putea beneficia de apă potabilă în fiecare zi.

Cele șase proiecte au în vedere următoarele:

  • 15,7 milioane de euro sunt alocați îmbunătățirii sistemului de tratare a apelor uzate în județul Bacău, în estul României;
  • 8,6 milioane de euro vor permite îmbunătățirea accesului la apă curată pentru peste 155 de mii de locuitori din județul Bistrița-Năsăud;
  • 17,4 milioane de euro vor contribui la conectarea a aproximativ 380 de mii de persoane la o rețea modernă de distribuție a apei și canalizare în județul Brașov;
  • 60,7 milioane de euro vor fi investiți, în județul Hunedoara, în conectarea a 110 mii de locuitori din zona Văii Jiului la o rețea modernă de distribuție și tratare a apei;
  • 8,2 milioane de euro vor sprijini ameliorarea calității apei și mai buna protecție a mediului în județul Tulcea, în vecinătatea Deltei Dunării, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO;
  • 18,5 milioane de euro pentru extinderea și/sau renovarea infrastructurii de apă potabilă (puțuri, rezervoare, rețea de distribuție etc.) în județul Vâlcea.

Mai multe informații despre fondurile structurale și de investiții europene în România sunt disponibile aici și pe Platforma de date deschise.

Alte 155 milioane de euro din Fondul de coeziune au fost investite în alte șase proiecte cu același obiectiv, de facilitarea a accesului la apă potabilă pentru cetățenii României. Detalii despre proiecte:

(1) 51 milioane EUR pentru îmbunătățirea accesului la apă pentru 179 000 locuitori, în județul Vaslui. Acest proiect, care se referă la zonele urbane ale orașelor Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, include construcția și renovarea a peste 130 km de rețea.

(2) 46 milioane EUR în special pentru construcția și modernizarea a șapte instalații de tratare a apei în județul Prahova, pentru 167 000 de beneficiari.

(3) 12,6 milioane EUR pentru un acces mai bun la apa potabilă în județul Satu Mare, inclusiv forarea a patru puțuri și  extinderea rețelei de canalizare cu 40 de km.

(4) 21 milioane EUR pentru lucrările din județul Maramureș, inclusiv o extindere de aproape 60 km la rețeaua de distribuție a apei, furnizând o populație de 230 000 de locuitori.

(5) 6,3 milioane EUR în județul Dâmbovița, și anume pentru renovarea a două rezervoare și o extensie de 10 km a rețelei de distribuție a apei.

(6) 18 milioane EUR pentru lucrări care includ construirea și renovarea a 18 sonde și a trei stații de tratare a apei în județul Argeș, de care beneficiază aproape 200 000 de persoane.

 

Sursa: 

The EU invests in safer and more accessible drinking water for Romania

129 milioane euro pentru facilitarea accesului la apă potabilă în România

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: apa potabila, corina cretu, fond coeziune
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com