Agenda europeană 2014: cetăţenii acţionează, reacţionează şi decid

Published on: Jan 11 2014 by MC

Actioneaza_Reactioneaza_Decide_2014

Puterea de a decide ce se întâmplă în Europa

Un Parlament European mai puternic înseamnă mai multă influență pentru fiecare dintre noi.
Timpurile se schimbă și, odată cu ele, și noi. De la ultimele alegeri europene, regulile jocului s-au schimbat. Parlamentul European are mai multă putere, atât asupra trasării direcțiilor politice în Europa, cât și asupra deciziilor care ne afectează pe toți. Un PE mai puternic înseamnă mai multă influență pentru fiecare dintre noi, o capacitate mai mare de a face față propriilor probleme, de a schimba ceea ce trebuie schimbat și mai multă autoritate pentru a păstra ceea ce dorim să se păstreze.

Alegerile europene din mai 2014 vor oferi alegătorilor șansa de a influența viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputați în Parlamentul European, care le vor reprezenta interesele în următorii cinci ani. Ele vor oferi cetățenilor europeni posibilitatea de a decide direcția politică pe care o doresc pentru Uniunea Europeană în următorii cinci ani. Aceste alegeri – un exercițiu unic într-o democrație multinațională – reprezintă un moment cheie în procesul politic al UE.

Când au loc alegerile?

Fiecare stat membru are propriile legi electorale și fiecare decide data la care cetățenii săi se vor prezenta la vot, în timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor, respectiv 22 – 25 mai 2014. Alegătorii români se vor prezenta la urne la data de 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de deputați români în Parlamentul European. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunțate în seara zilei de duminică, 25 mai.

Câți deputați vor fi aleși?

De la aderarea Croației la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de deputați. Cu toate acestea, numărul deputaților a fost redus la 751 pentru alegerile din 2014 și va rămâne constant în viitor. Acești deputați vor reprezenta peste 500 de milioane de cetățeni din 28 de state membre. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populație mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.

De ce sunt diferite aceste alegeri?

Uniunea Europeană face eforturi pentru a depăși criza economică, iar liderii UE reflectează asupra direcției care ar trebui urmate în viitor. Prin urmare, acestea sunt cele mai importante alegeri europene de până acum.

Ele le vor permite alegătorilor să evalueze eforturile depuse de liderii UE pentru a face față crizei din zona euro și să își exprime opiniile în ceea ce privește planurile care vizează o mai strânsă integrare economică și politică. Mai mult decât atât, acestea vor fi primele alegeri desfășurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de noi competențe Parlamentului European.

O noutate majoră introdusă de tratat este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a președintelui Comisiei Europene care îi va succeda în funcție lui José Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să țină seama de rezultatul alegerilor europene. Candidatul la această funcție va trebui aprobat de noul Parlament: în conformitate cu tratatul, Parlamentul „alege” președintele Comisiei. Prin urmare, alegătorii au acum un cuvânt greu de spus în privința candidatului care va prelua cârma Uniunii Europene.

De asemenea, noua majoritate politică rezultată în urma alegerilor va elabora legislația europeană în următorii cinci ani în domenii cum ar fi piața unică sau libertățile cetățenești. Parlamentul, singura instituție a Uniunii ai cărei membri sunt aleși prin vot direct, reprezintă un pivot al sistemului decizional al Uniunii și se află pe picior de egalitate cu guvernele naționale în ceea ce privește aproape toată legislația UE.

Link-uri utile

Alegeri EP 2014 

Puterea de a decide ce se intampla in Europa 

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: alegeri europarlamentare, comisia europeana, parlamentul european
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com