Cazierele judiciare ale cetățenilor din afara UE vor putea fi accesate prin sistemul ECRIS

businessman scanning of a finger on a touch screen interface

La începutul anului, Comisia Europeană a propus facilitarea, la nivelul Uniunii Europene, a schimbului de informații privind cazierele judiciare ale cetățenilor din afara UE, prin îmbunatățirea Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS).

Astfel, sistemul ECRIS, care a fost lansat in 2012 și este în prezent utilizat pentru schimbul de informații intre statele membre cu privire la cazierele judiciare ale cetățenilor uniunii, va permite accesul rapid și eficient al autorităților naționale la informații privind condamnările penale pe care resortisanții țărilor terțe le-au suferit pe teritoriul Uniunii Europene.

Beneficiile avute in vedere sunt:

  • o securitate mai bună pe teritoriul uniunii,
  • o îmbunătățire a cooperării judiciare între statele membre,
  • reducerea costurilor cu schimbul de informații si o creștere a eficienței: ca urmare a includerii în ECRIS a unui index al cazierelor judiciare ale resortisanților țărilor terțe, statele membre care caută cazierul unui astfel de resortisant nu vor mai trebui să trimită cereri de informații tuturor statelor membre, ceea ce va reduce sarcina administrativă și costurile suportate de autoritățile naționale.  Pe de alta parte, cetățenii țărilor terțe vor putea mult mai ușor să demonstreze că au un cazier curat la angajare.
  • Nu in ultimul rând, prin introducerea in sistem a amprentelor digitale, procedura de identificare a persoanelor va fi mult ușurată.

Inițiativa a ajuns în analiza Comisiei pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European. Deputații europeni susțin inițiativa Comisiei și propun ca sistemul ECRIS extins să fie folosit și pentru verificarea cazierelor judiciare ale persoanelor care doresc să lucreze cu copii. Ei mai adaugă că statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a oferi garanții similare pentru persoanele care intenționează să lucreze cu persoanele cu deficiențe sau cu cele vârstnice.

Deputații susțin, de asemenea, că statele membre ar trebui să poată utiliza sistemul ECRIS pentru a transmite informații referitoare la infracțiuni legate de terorism sau la alte infracțiuni grave pe care le-au primit în mod bilateral dintr-o țară terță. Ei doresc ca Europol și agenția de frontieră Frontex, să poată accesa baza de date, pe baza unei cereri, pentru fiecare caz in parte.

Inițiativa, înscrisă în Agenda europeană privind securitatea, va asigura valorificarea la maximum a potențialului ECRIS. În prezent, prin intermediul ECRIS, statele membre își transmit anual aproximativ 300 de mii de cereri de informații privind condamnarile penale anterioare de pe teritoriul spațiului comunitar.

Link-uri utile

Implementation of the European Agenda on Security: Questions & Answers

Comisia propune consolidarea schimbului de informații privind cazierele judiciare ale cetățenilor din afara UE

Sursa: Fighting terrorism: share criminal records of non-EU nationals, too, urge MEPs