Daca exista buget federal, e nevoie si de instrumente federale | Comisia propune instituirea Parchetului European

Published on: Jul 25 2013 by MC

european_commission

Prin instituirea Parchetului European, Comisia Europeană actionează în vederea îmbunătătirii, la nivelul Uniunii, a derulării urmăririi penale a autorilor infractiunilor de fraudă asupra banilor contribuabililor din UE. Sarcina exclusivă a Parchetului European va consta în efectuarea de cercetări si urmăriri penale, acesta urmând să aibă competenta, la nevoie, de a trimite în judecată — în instantele din statele membre — persoanele învinuite de săvârsirea de infractiuni care afectează bugetul UE. Parchetul European va fi o institutie independentă, supusă controlului democratic.

José Manuel Barroso, Presedintele Comisiei Europene, a declarat: „După cum am promis cu ocazia discursului din 2012 privind starea Uniunii, Comisa a propus astăzi instituirea Parchetului European. Această inițiativă confirmă angajamentul Comisiei fată de consolidarea statului de drept; propunerea va consolida în mod decisiv protectia banilor contribuabililor și combaterea eficace a fraudelor asupra fondurilor UE. Comisia a concretizat și angajamentul de a consolida și întări procedurile OLAF aplicate garanțiilor procedurale, similar cu garanțiile pe care le va oferi Parchetul European.”

„Prin adoptarea propunerii de astăzi, Comisia Europeană îsi respectă promisiunea de a aplica o politică de tolerantă zero fată de fraudele împotriva bugetului UE.
În temeiul tratatelor UE, Danemarca nu va participa la acest proiect. Nici Marea Britanie și Irlanda nu vor participa, cu excepția cazului în care acestea decid în mod voluntar și expres să facă acest lucru (consimțământ expres).

În paralel cu instituirea Parchetului European, Comisia propune o reformă a Agenției Uniunii Europene de Cooperare Judiciară în Materie Penală (Eurojust) și prezintă o comunicare privind guvernanța Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

O structură descentralizată, eficientă din punctul de vedere al costurilor

Parchetul European va avea o structură descentralizată, integrată în sistemele judiciare naționale. Procurorii europeni delegați vor efectua cercetările și urmăririle penale în statul lor membru, utilizând personal național și aplicând legislația națională. Acțiunile lor vor fi coordonate de către procurorul european, pentru a se asigura o abordare uniformă pe întreg teritoriul UE, aspect de o importanță vitală, în special în cazurile transfrontaliere. Întreaga structură se va baza pe resursele existente și ar trebui, prin urmare, să nu implice costuri suplimentare substanțiale.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: comisia europeana
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com