GPS-ul european: Sistemul de navigare Galileo a fost lansat și va fi accesibil în 24 de limbi din aprilie 2017

Published on: Dec 22 2016 by MC

galileo-constellation1

Galileo funcționează!

La data de 15 decembrie 2016, Galileo, sistemul european de navigație prin satelit a început furnizarea de servicii inițiale pentru autoritățile publice, întreprinderi și cetățeni.

Vicepreședintele Comisiei Maroš Šefčovič, responsabil pentru uniunea energetică, a declarat: „Geolocalizarea se află în inima revoluției digitale în desfășurare, prin servicii noi care ne schimbă modul de viață cotidian. Galileo va spori precizia geolocalizării de zece ori și va promova noua generație de tehnologii bazate pe localizare, precum autovehiculele autonome, dispozitivele conectate sau serviciile urbane inteligente. Astăzi, fac apel la antreprenorii europeni și spun: imaginați-vă ce puteți face cu Galileo – nu așteptați, inovați!”

Galileo furnizează, împreună cu GPS, următoarele servicii în mod gratuit:

  • Sprijin pentru operațiunile de urgență: Cu serviciul de căutare și salvare (SAR — Search and Rescue), persoanele care lansează un apel de urgență cu ajutorul unei balize compatibile cu Galileo pot fi acum găsite și salvate mai rapid, deoarece timpul de detectare va fi redus la numai 10 minute.
  • Navigație mai precisă pentru cetățeni: Serviciul deschis Galileo va oferi un serviciu gratuit de larg consum pentru poziționare, navigație și cronometrare care poate fi utilizat de chipseturile compatibile cu sistemul Galileo din telefoanele inteligente sau din sistemele de navigație instalate la bordul autovehiculelor. Cel târziu până în 2018, Galileo va fi instalat în fiecare tip nou de vehicul vândut în Europa, oferind servicii de navigație îmbunătățite pentru o gamă largă de dispozitive și abilitând funcționarea sistemului de reacție în caz de urgență, eCall.
  • O mai bună sincronizare în timp pentru infrastructurile critice: Prin intermediul ceasurilor de înaltă precizie, Galileo va permite o sincronizare în timp mai robustă a operațiunilor bancare și financiare, a telecomunicațiilor și a rețelelor de distribuție a energiei, precum și a rețelelor inteligente. Acest fapt le va ajuta să funcționeze mai eficient.
  • Servicii sigure pentru autoritățile publice: Prin intermediul serviciului public reglementat, Galileo va sprijini serviciile de protecție civilă, serviciile de ajutor umanitar, autoritățile vamale și poliția. Acesta va oferi un serviciu robust și complet criptat pentru utilizatorii autorizați de autoritățile publice în situațiile de urgență națională sau de criză, cum sunt atacurile teroriste, pentru a asigura continuitatea serviciilor.

La ora actuală, constelația Galileo este alcătuită din 18 sateliți, toți aflați deja pe orbită. Pentru constelația completă este prevăzut un total de 30 de sateliți și se preconizează că aceasta va fi finalizată până în 2020.

Link util: useGalileo.eu

Sursa: Comunicat de presă al Comisiei Europene

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: cercetare, galileo, gps european, inovatie
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com