Instituirea Parchetului european. Toleranță zero față de orice fraudă la adresa bugetului UE

Published on: Jun 12 2017 by MC

La data de 8 iunie, în cadrul formațiunii Justiție a Consiliului, 20 de state membre au ajuns la un acord politic cu privire la instituirea, în cadrul cooperării consolidate, a noului Parchet European.

Următoarea etapă va avea loc la Parlamentul European, care va trebui să își dea aprobarea. Odată instituit, acest parchet independent al UE va avea competența de a cerceta și a urmări în justiție cazurile cu caracter penal care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de corupție sau fraudă cu fonduri ale UE ori cazurile de fraudă transfrontalieră în materie de TVA. Parchetul European va fi un organism puternic, independent și eficient, specializat în combaterea criminalității financiare în întreaga UE.

Dl Günther H. Oettinger, comisarul responsabil pentru buget și resurse umane, a declarat: „Practicăm o politică de toleranță zero față de orice fraudă la adresa bugetului UE. Până la cel din urmă ban, acest buget trebuie cheltuit cu interesul cetățenilor UE în minte. Crearea unui Parchet European puternic, independent și eficient vine în sprijinul eforturilor noastre de a proteja banii contribuabililor, aplicând o abordare la nivel european a cercetării și urmăririi în justiție a cauzelor cu caracter penal care aduc prejudicii bugetului Uniunii. Această instituție va veni în completarea instrumentelor de care dispunem în prezent nivelul Uniunii, și anume activitatea desfășurată de OLAF în materie de investigații administrative.”

De ce avem nevoie de un Parchet European?

În fiecare an, cel puțin 50 de miliarde EUR reprezentând venituri din TVA nu ajung în bugetele naționale în întreaga Europă din cauza fraudei transfrontaliere. Criminalitatea organizată transfrontalieră obține în fiecare an profituri de miliarde de euro prin eludarea normelor naționale și prin sustragerea de la urmărirea penală. În afară de fraudele în materie de TVA, în 2015, statele membre au detectat și au semnalat Comisiei nereguli cu caracter fraudulos în valoare de aproximativ 638 de milioane EUR. Mijloacele de care dispun procurorii naționali pentru a combate criminalitatea financiară transfrontalieră de amploare sunt limitate. Noul Parchet European va desfășura anchete rapide în întreaga Europă și va oferi posibilitatea unor schimburi de informații în timp real, ceea ce va marca o turnură decisivă.

Parchetul European va funcționa ca un birou unic pentru toate statele membre participante. Acest organism va dispune de un înalt grad de specializare și va fi independent, urmând să fie înființat separat de instituțiile și serviciile UE existente. Parchetul European va acționa în interesul Uniunii și nu va putea nici să solicite, nici să accepte instrucțiuni din partea instituțiilor UE sau a autorităților naționale. 

Din punct de vedere organizațional, Parchetul European va dispune de un birou central la nivelul UE și de un nivel de servicii descentralizate formate din procurori europeni delegați, care se vor afla în statele membre și vor continua să își exercite și atribuțiile de procurori naționali (după așa-numitului model al „dublei responsabilități”).

Context

În temeiul Tratatului de la Lisabona (articolul 86 din TFUE), Comisia Europeană a propus în 2013 înființarea unui Parchet European. Pentru Danemarca, Irlanda și Regatul Unit, există o clauză de neparticipare la Parchetul European.

Informații suplimentare

Q&A

Parchetul European

Sursa: Comunicat de presă al CE

 

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: frauda, parchetul european, tva
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com