Grup UE la nivel înalt: învățați profesorii să predea

Published on: Jun 19 2013 by admin

teacher1

Grupul UE la nivel înalt pentru modernizarea învățământului superior publică primul său raport privind îmbunătățirea calității predării și a învățării în universități. Grupul, prezidat de fosta președintă a Irlandei, Mary McAleese, formulează 16 recomandări (a se vedea anexa 1), care includ un apel pentru introducerea formării profesionale certificate obligatorii pentru profesori și alte cadre didactice din învățământul superior, concentrarea activităților pe sprijinirea studenților să dezvolte abilități antreprenoriale și inovatoare, precum și crearea unei Academii europene pentru predare și învățare.

Androulla Vassiliou, comisarul pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat: „Înființând grupul, obiectivul meu a fost acela de a încuraja noi moduri de gândire și noi idei. Recomandările grupului sunt oportune, practice și nu necesită neapărat cheltuieli suplimentare mari. Predarea de bună calitate în sistemele noastre de învățământ superior și de formare profesională este crucială pentru a se asigura faptul că studenții sunt dotați cu o paletă de competențe corespunzătoare pentru viitoarea lor dezvoltare personală și profesională. Comisia va face tot posibilul pentru a sprijini implementarea acestor recomandări.”

Mary McAleese, președinta grupului, a adăugat: „Predarea și învățarea de înaltă calitate depind de persoane și instituții dedicate, sprijinite de politici care au ca obiect predarea și învățarea. Cadrele didactice din învățământul superior trebuie să beneficieze de formarea profesională și asistența de care au nevoie pentru a-și îndeplini rolul în condiții excelente. Raportul nostru arată modul în care se poate realiza acest obiectiv.”

Grupul, care a fost înființat de comisarul Vassiliou în luna septembrie a anului trecut, a desfășurat consultări pe scară largă cu părțile interesate, ca parte a activității sale. Grupul a constatat că numeroase instituții de învățământ superior pun accentul prea puțin pe predare în raport cu cercetarea, chiar dacă ambele sunt misiuni principale ale învățământului superior. „Această situație trebuie reechilibrată. Rolul predării în definirea meritului academic are nevoie de un accent și de o recunoaștere mai puternice, în special în termeni de carieră”, a declarat comisarul. „Sunt total de acord cu propunerea ca toate cadrele didactice din învățământul superior să fie învățate cum să predea.”

Pagini Utile

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

Filed under: Stiri Europene | EU News

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com