Piața unică digitală: Întrebări și răspunsuri referitoare la portabilitatea serviciilor de conținut on-line

Published on: Feb 14 2017 by MC

1/ Care este obiectivul regulamentului?

Obiectivul este de a garanta că europenii care cumpără conținut on-line sau se abonează la servicii de conținut on-line (filme, transmisiuni sportive, muzică, jocuri, cărți electronice) în țara lor sunt în măsură să le acceseze și atunci când se deplasează în alte țări din UE.

 2/ Cine va beneficia de noile norme?

•  Consumatorii care locuiesc în UE vor putea utiliza serviciile de conținut on-line (să urmărească filme sau transmisiuni sportive, să asculte muzică, să descarce cărți electronice, să joace jocuri) atunci când se deplasează în alte țări din UE.

•  Platformele on-line vor fi în măsură să le garanteze consumatorilor portabilitatea transfrontalieră a acestor servicii, fără a fi necesară obținerea de licențe pentru alte teritorii.

•  Titularii de drepturi se vor putea baza pe măsuri mai solide menite să le protejeze drepturile împotriva abuzurilor.

3/ Cum vor putea verifica furnizorii de conținut țara de reședință?

Furnizorii de conținut vor trebui să verifice țara de reședință a abonatului, la încheierea și reînnoirea contractului.

Furnizorii de servicii vor fi în măsură să verifice țara de reședință pe baza anumitor informații (de exemplu, detalii privind plata, achitarea unei taxe de licență pentru servicii de radiodifuziune, existența unui contract pentru servicii de internet sau de telefonie, verificarea adresei IP sau declarația abonatului privind adresa sa). Furnizorii vor putea utiliza cel mult două mijloace de verificare din lista inclusă în regulament.

4/ Regulamentul se va aplica și serviciilor on-line furnizate gratuit?

Furnizorii de servicii gratuite de conținut on-line vor fi liberi să decidă dacă vor să beneficieze de aceste norme noi. Dacă aleg să adere la ele și să ofere portabilitate așa cum prevede regulamentul, toate aceste norme li se vor aplica în același mod ca și în cazul serviciilor contra cost.

5/ Aveți exemple de probleme pe care regulamentul le va soluționa?

Atunci când călătorim în UE, ne confruntăm cu o serie de restricții: ni se poate întrerupe furnizarea de servicii de conținut on-line sau ni se poate limita accesul la ele. Multora dintre noi, mai ales atunci când plecăm din țară pe o perioadă scurtă de timp, nu ne este la îndemână să ne facem un abonament la un serviciu local sau, dacă o facem, putem descoperi că nu avem acces la filmele sau serialele noastre favorite ori că sunt disponibile numai într-o limbă străină.

• Un abonat din nordul Europei care încearcă să vizioneze filme utilizându-și contul HBO atunci când se află în Italia vede pe dispozitivul său mobil un mesaj prin care este informat că serviciul „este disponibil numai în Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda”.

• Un utilizator francez al serviciului on-line MyTF1 care difuzează filme și seriale nu poate închiria un film nou atunci când se află în călătorie de afaceri în Regatul Unit.

De exemplu, utilizatorii nu vor putea viziona decât conținutul pe care l-au descărcat deja pe dispozitivul lor mobil.

• Abonații serviciului belgian de difuzare de filme Universciné trebuie să nu uite să își descarce filmele închiriate înainte de a ieși de pe teritoriul național, dacă urmează să se deplaseze în UE. Ei nu pot urmări difuzarea în streaming a conținutului audiovizual atunci când se află în străinătate.

În ceea ce privește portabilitatea abonamentelor la servicii muzicale on-line (cum ar fi Spotify sau Deezer) ori cărțile electronice, există mai puține probleme sau restricții semnificative. Însă nu putem exclude posibilitatea ca ele să apară, de aceea noile norme prezentate astăzi sunt importante și pentru aceste servicii.

6/ Furnizorii de servicii vor putea taxa portabilitatea?

Nu. Potrivit noilor norme, serviciile de conținut on-line nu vor fi autorizate să le impună costuri suplimentare consumatorilor/abonaților pentru furnizarea de servicii transfrontaliere „portabile”.

7/ Portabilitatea abonamentelor sportive face obiectul noilor norme?

Da. Sunt vizate diverse servicii de conținut sportiv on-line: dacă sportul face parte dintr­un program TV sau radio disponibil on-line ori dintr-un pachet general de servicii on­line având drept obiectiv să furnizeze conținut protejat de drepturile de autor sau drepturile conexe (de exemplu, filme sau seriale), dar și dacă organizatorul unui eveniment sportiv instituie un serviciu specific de conținut on-line.      

 

Pentru informații suplimentare

IP/17/225

Fișă informativă

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: agenda digitala, portabilitate
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com