Publicarea studiului Eurobarometru pe tema calitatii aerului

air-qualityConform ultimului studiu, majoritatea europenilor (56%) cred că, în ultimii 10 ani, calitatea aerului s-a deteriorat. În Italia, nu mai puțin de 81% dintre intervievați sunt de această părere, iar în Cipru, Franța, Grecia, Ungaria, România și Spania, 70-75% dintre participanți cred acest lucru. Studiul – un sondaj Eurobarometru intitulat Atitudinile europenilor în privința calității aerului – demonstrează o susținere fermă a continuării acțiunilor în domeniu la nivelul UE. Aproape patru din cinci participanți (79%) consideră că UE ar trebui să propună măsuri suplimentare pentru rezolvarea problemei poluării aerului. În cadrul sondajului, participanții au fost întrebați anume dacă știu de existența standardelor UE de calitate a aerului și a plafoanelor naționale de emisii, iar dintre cei care știau de aceste instrumente (25% în ambele cazuri), peste jumătate (58%, respectiv 51%) au fost de părere că acestea ar trebui să fie și mai riguroase. Se va ține seama de aceste rezultate la revizuirea în curs a politicii UE în domeniul calității aerului realizată de Comisie, care se va încheia în a doua jumătate a anului 2013.

Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu, a declarat: „Cetățenii doresc ca noi să acționăm, iar noi vom răspunde așteptărilor prin revizuirea, în 2013, a politicii în domeniul calității aerului. Europenii cer mai multe măsuri în sectoarele-cheie și mai multe informații privind eficiența politicilor. Pentru a răspunde acestor cerințe, trebuie să ne coordonăm la nivel politic și să continuăm cu acțiuni efective pe teren”.

Sondajul dezvăluie o largă nemulțumire legată de acțiunile întreprinse în prezent pentru combaterea problemelor de calitate a aerului, șapte din zece europeni (72%) considerând nesatisfăcătoare eforturile autorităților publice de a îmbunătăți calitatea aerului. De asemenea, sondajul indică un sentiment general că nivelul de informare pe acest subiect este insuficient; aproape șase din zece europeni (59%) simt că nu sunt suficient informați cu privire la chestiuni legate de calitatea aerului, iar 31% dintre participanții din Spania și 27% dintre cei din Luxemburg, Cipru și Letonia consideră că nu sunt informați deloc.

La întrebarea care ar fi cel mai eficient mod de combatere a poluării atmosferice, 43% au sugerat controale mai stricte ale emisiilor provenite din industrie și din producția de energie. Emisiile având ca sursă vehiculele (96%), industria (92%) și transporturile internaționale (86%) sunt considerate a avea cea mai mare influență asupra poluării aerului.

Mai multe detalii …

 

Leave a Reply