Raportul anual privind protejarea intereselor financiare UE arata progrese majore, dar indica si recomandari pentru imbunatatiri

© shutterstock.com
© shutterstock.com

Statele membre au obligatia de a adopta toate masurile necsare protejarii bugetului UE, sa previna frauda si orice alte activitati ilegale care pot pune in pericol interesele financiare ale UE. Statele membre trebuie sa raporteze toate neregulile semnalate catre Comisie, iar acestea sunt compilate intr-un raport anual. Conform raportului pe 2013, fraudele detectate in ceea ce priveste cheltuielile UE reprezinta mai putin de 0,2% din toate fondurile. Cu toate acestea, Comisia considera ca trebuie depuse eforturi suplimentare la nivel national pentru combaterea si detectarea fraudelor. Prin urmare, raportul PIF anual recomanda, printre altele, ca statele membre sa isi revizuiasca mecanismele de control pentru a se asigura ca acestea se bazeaza pe risc si au obiective precise.

Printre aspectele pozitive, raportul mentioneaza ca, la nivel national, s-au realizat progrese semnificative in ceea ce priveste punerea in aplicare a noilor norme si politici, ceea ce va consolida lupta impotriva fraudei in anii urmatori. In plus, la nivelul UE, in ultimii cinci ani s-au inregistrat pasi majori in definirea unui cadru mai solid pentru lupta contra fraudei. Aceste initiative, dupa ce sunt puse in aplicare complet, pot avea un impact major asupra nivelurilor fraudei.

Algirdas Šemeta, comisarul pentru impozitare, vama, statistica, audit si lupta antifrauda, a declarat: „In ultimii cinci ani, lupta Comisiei impotriva fraudei a intrat intr-o noua etapa. Noile norme, initiative si cadre legislative stricte si ambitioase pe care le-am prezentat demonstreaza clar angajamentul nostru de a proteja banii cetatenilor de fraude. Acum este momentul ca statele membre sa isi joace rolul intr-un mod mai eficient. Acestea trebuie sa isi intensifice eforturile pentru prevenirea si detectarea fraudelor si pentru urmarirea in justitie a celor care incearca sa fraudeze bugetul UE.”

Conform raportului, fraudele vizand bugetul UE care au fost identificate de autoritatile nationale au scazut usor in 2013 fata de 2012. In ceea ce priveste cheltuielile, au fost afectate de frauda 248 de milioane de euro din fondurile UE, ceea ce reprezinta 0,19% din bugetul pentru cheltuieli. Comparativ cu anul precedent (315 milioane de euro) s-a inregistrat o scadere de aproximativ 21%. In ceea ce priveste veniturile, fraudele suspectate sau confirmate s-au ridicat la 61 de milioane de euro, ceea ce reprezinta 0,29% din resursele proprii traditionale colectate pentru anul 2013. Comparativ cu anul precedent (77,6 milioane de euro), s-a inregistrat de asemenea o scadere de 21%. Desi impactul financiar global al fraudelor vizand fondurile UE a scazut anul trecut, numarul cazurilor raportate in ceea ce priveste cheltuielile UE a crescut in comparatie cu anul precedent. Aceasta scadere poate fi rezultatul unor masuri mai ferme pentru detectarea intr-un stadiu incipient, care au condus la reducerea valorii globale a fondurilor afectate. De asemenea, poate indica o mai buna raportare a fraudelor de catre unele state membre.

Anul acesta, raportul face un bilant al progreselor realizate de statele membre in ceea ce priveste infiintarea serviciilor nationale de coordonare antifrauda (AFCOS), prevazute de noul regulament privind OLAF. Obiectivul AFCOS este sa coopereze in mod activ si sa faca schimb de informatii cu OLAF, imbunatatind astfel lupta comuna impotriva fraudei. Raportul prezinta detalii privind statele membre care au desemnat deja un serviciu national de coordonare antifrauda si invita celelalte patru state membre sa faca acest lucru pana la sfarsitul anului.

Raportul detaliaza, de asemenea, numeroasele initiative luate de Comisie in 2013 in ceea ce priveste fraudele vizand bugetul UE. Aceste masuri se bazeaza pe programul intensiv de lupta contra fraudei, pe care Comisia l-a desfasurat in ultimii cinci ani. Pe langa punerea in aplicare a noii strategii antifrauda a Comisiei, in 2013 s-au inregistrat progrese legislative semnificative, printre care:

Comisia a propus infiintarea unui Parchet european. Aceasta noua institutie va consolida in mod semnificativ anchetarea si urmarirea penala a infractiunilor care afecteaza bugetul UE in intreaga Europa.

Noul regulament OLAF a intrat in vigoare si a contribuit la consolidarea activitatilor de investigare ale OLAF.

S-au facut progrese institutionale substantiale in ceea ce priveste propunerea Comisiei privind protejarea intereselor financiare ale UE prin masuri de drept penal. Prin armonizarea definitiilor infractiunilor comise impotriva bugetului si prin introducerea unor sanctiuni minime care urmeaza sa fie aplicate acestor infractiuni, propunerea are ca obiectiv sa contribuie la protejarea fondurilor si la descurajarea potentialilor autori de fraude.

sursa: Reprezentanta Comisiei Europene