Românii asigurați se pot trata în alte state membre ale Uniunii Europene

Published on: Sep 30 2014 by MC
tratament-strainatate
“Ministerul Sănătății va trimite o notificare Comisiei Europene în cel mai scurt timp despre îndeplinirea obligației de a transpune Directiva Europeană privind asistența medicală transfrontalieră. Astfel, România este pe cale să închidă ultima acțiune de infringement declanșată în domeniul sănătății, după ce Comisia a decis recent clasarea altei acțiuni, în ceea ce privește farmacovigilența“, a precizat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Această declaraţie vine în urma cererii oficiale primite din partea Comisiei Europene a pune în practică în termen de 2 luni a Directivelor 2011/24/UE si 2012/52/UE privind drepturile pacienţilor la asistenţa medicală transfrontalieră şi recunoaşterea prescripţiilor medicale emise în alt stat membru al Uniunii.

În pachetul lunar privind deciziile referitoare la constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană acționează în justiție statele membre care nu au respectat în mod corespunzător obligațiile care le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează numeroase sectoare, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere: Comisia îndeamnă REPUBLICA CEHĂ, ROMÂNIA și SLOVENIA să notifice transpunerea pe deplin a normelor din domeniul asistenței medicale transfrontaliere

Comisia a adresat o cerere oficială Republicii Cehe, României și Sloveniei de a notifica punerea în aplicare deplină a Directivei privind asistența medicală transfrontalieră (2011/24/UE ). Directiva stabilește drepturile pacienților de a alege să primească asistență medicală într-un alt stat membru și de a solicita rambursarea pentru aceasta în țara proprie. De asemenea, ea impune sistemelor de sănătate și furnizorilor de asistență medicală să se asigure că pacienții primesc informațiile de care au nevoie pentru a decide în cunoștință de cauză cu privire la tratament. Directiva a fost transpusă parțial de Republica Cehă, România și Slovenia.

Prescripțiile medicale: Comisia îndeamnă ROMÂNIA să notifice transpunerea deplină a normelor de recunoaștere a prescripțiilor emise în alt stat membru

Comisia a adresat o cerere oficială României de a asigura transpunerea deplină a Directivei de stabilire a unor măsuri pentru facilitarea recunoașterii prescripțiilor medicale emise în alt stat membru (2012/52/UE ). Directiva este menită să sporească capacitatea farmaciștilor de a înțelege și de a elibera prescripții emise într-o altă țară din UE pacienților care își exercită dreptul la asistență medicală transfrontalieră. Ea impune statelor membre să se asigure că prescripțiile care urmează să fie utilizate într-un alt stat membru cuprind un anumit număr de elemente, stabilite în anexa la directivă. Directiva a fost transpusă parțial de România.

Cu toate acestea, până în prezent, România nu a transpus pe deplin directivele în legislația națională, desi termenul de implementare a fost 25 octombrie 2013. România are la dispoziție două luni pentru a informa Comisia cu privire la măsurile luate pentru a transpune Directivele 2011/24/UE, respectiv 2012/52/UE . În cazul în care nu sunt notificate măsuri adecvate, Comisia poate înainta cazul Curții de Justiție a UE.

Mediu: Comisia solicită ROMÂNIEI să ia măsuri pentru a diminua poluarea aerului

România nu își protejează cetățenii de poluarea cu particule fine (PM10). Aceste particule fine provin din emisiile generate de industrie, trafic și încălzirea locuințelor și pot cauza astm, afecțiuni cardiovasculare, cancer pulmonar și deces prematur. În conformitate cu legislația UE, statele membre au obligația de a limita expunerea cetățenilor la particulele de acest tip. Cetățenii din anumite zone din București, Brașov și Iași au fost expuși în mod aproape continuu unor niveluri nesănătoase de PM10 încă din 2007, potrivit ultimelor rapoarte din 2012. Comisia consideră că România nu a întreprins acțiunile necesare încă din 2007 pentru protejarea sănătății cetățenilor și solicită României să ia măsuri de perspectivă rapide și eficiente pentru ca perioada de neconformitate să fie cât mai scurtă posibil. Acțiunea de azi, care este din punct de vedere tehnic un aviz motivat suplimentar, urmează unei scrisori de punere în întârziere suplimentare transmisă în februarie 2013. Dacă România nu acționează, Comisia poate sesiza cazul Curții de Justiție a UE.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, Ministerul Sănătăţii

Filed under: Stiri Europene | EU News
Tags: asigurari sanatate, sanatate
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com