Timişoara | Evenimentele ocazionate de sărbătorirea Zilei Europei se vor derula pe parcursul a 4 zile

Published on: May 08 2013 by admin

tema1_9mai

Istoric

Înainte de a deveni un adevărat obiectiv politic, ideea unificării Europei nu era decât un vis al filozofilor şi vizionarilor. Victor Hugo, de exemplu, a avansat ideea „Statelor Unite ale Europei”, fiind inspirat de idealurile umaniste. Visul acesta a fost însă spulberat de groaznicele războaie care au devastat continentul în prima jumătate a secolului XX.

Preluând o idee mai veche a lui Jean Monnet, Robert Schuman (ministru de Externe al Franţei) a propus, la 9 mai 1950, instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acest tratat a creat o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos). Scopul, în urma celui de-al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare şi cele învinse şi de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii comune. Din punct de vedere practic, dar şi simbolic, spectrul conflictelor a fost transformat într-un instrument al păcii şi reconcilierii.

Mai mult, 9 mai coincide cu Ziua Victoriei, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial pe frontul de est din Europa(celebrată pe 8 mai în Europa de vest).

Timişoara | Evenimentele ocazionate de sărbătorirea Zilei Europei se vor derula pe parcursul a 4 zile

Timişorenii sunt invitaţi, în perioada 9 – 12 mai, la spectacolele organizate cu prilejul celebrării Zilei Europei. Organizatorii evenimentelor – Prefectura Judeţului Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Centrul de Informare Europe Direct Timişoara, împreună cu partenerii – corpurile consulare, instituţiile de învăţământ şi organizaţii non-guvernamentale, au organizat spectacole de muzică, dans, ateliere şi concursuri ce se adresează tuturor vârstelor.

Din programul manifestărilor:

9MAI Spectacol de muzică, dans şi folclor în Parcul Rozelor

ora 15.00 Spectacol susţinut de elevi ai şcolilor din Timişoara şi Asociaţia Seniorilor

ora 19:00 Ansamblul folcloric Timişul

9MAI Galeria Pro Armia

ora 17.00 Vernisajul expoziţiei de pictură dedicată Zilei Europei

10MAI Colegiul Naţional C.D. Loga
orele: 14:00-17.00
Spectacol de muzică, dans şi folclor, ateliere şi competiţii sportive

11MAI Muzeul Satului Bănăţean
orele: 10:00-13.30
ora 10.oo Deschiderea oficială

ora 10.30 Fanfara militară

ora 10.3o Crosul Europei

ora 11.00 Turnee de volei, minifotbal, şah

Teatrul de păpuşi Merlin: Ariciul, poveste populară

Program artistic şi folcloric

ora 12.30 Program artistic Asociaţia Pensionarilor din Kikinda, Serbia şi Asociaţiei Seniorilor din Timişoara

Premierea câştigătorilor concursurilor de artă plastică şi turneelor sportive

Pentru copii se vor desfăşura ateliere de desen şi pictură pe pânză, face painting.

12MAI
ora: 21:00
Spectacol de Muzică şi Lumină pe malul canalului Bega, oferit de Filarmonica de Stat Banatul

Afis_9mai

 

Filed under: Activitatea Europe Direct Timisoara, Stiri Europene | EU News

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com