Author Archives: admin

Canada elimina obligativitatea vizelor pentru romani si bulgari incepand cu 1 decembrie 2017

Comisia Europeană salută decizia așteptată a Canadei, de a elimina obligativitatea vizelor pentru cetățenii români și bulgari începând cu data de 1 decembrie. Decizia este rezultatul unor intense eforturi diplomatice și a negocierilor continue la nivel politic și tehnic între UE, Canada și cele 2 state membre, România și Bulgaria. Comisarul pentru migrație, cetățenie și […]

Primul Festival județean dedicat Zilei Europei, la Reșița | Fotoreportaj Europe Direct Timișoara

În acest an, Ziua Europei a fost sărbătorită Reşiţa într-un mod mai special, prin organizarea primei ediţii a Festivalului Judeţean ”Uniți în diversitate – 9 Mai, Ziua Europei”. Evenimentul s-a desfăşurat în două secţiuni, pentru tineri liceeni şi studenţi, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, precum şi pentru preşcolari și elevi din clasele I-VIII, la […]

De ce avem nevoie de educație pentru dezvoltare durabilă? e-book realizat de Europe Direct Timișoara

Istoria ultimelor secole dezvăluie faptul că toate națiunile lumii și-au format și organizat sistemul educațional conform propriilor planuri și ambiții. Cele mai multe și-au condus poporul după sintagma „Țara mea este mai presus decât toate celelalte”. Acest tip de educație insuflă oamenilor un sentiment de naționalism, care, dus la extrem, a culminat în cele două […]

Concluziile Consiliului European de la Bruxelles din 24 – 25 octombrie 2013 | Romania a fost reprezentata de presedintele Traian Basescu

Joi şi vineri a avut loc la Bruxelles Consiliului European, la care România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu. Vineri seara au fost publicate concluziile summitului de la Bruxelles: COSILIUL EUROPEAN, 24-25 OCTOMBRIE 2013 Semnele redresării economice sunt vizibile, însă UE trebuie să își continue eforturile de mărire a potențialului de creștere, de sporire […]

Summitul UE, Transmisie in direct | EU Summit LIVE VIDEO, 24-25 octombrie 2013

Liderii UE se intalnesc sa discute economia digitala, politici economice si sociale incluzand somajul in randul tinerilor si uniunea monetara si economica, pregatirea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius  si tragedia din Lambedusa. Lista invitatilor pe tari click aici. Joi 24 Octombrie, sesiunea de lucru in deschidere se va concentra pe economia digitala. Presedintele Barroso […]

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com