Noul Parlament și noua Comisie

Peste jumătate dintre europenii cu drept de vot și-au exprimat opțiunile la alegerile europene din 23-26 mai. Acum așteaptă răspunsuri și acțiuni concrete în legătură cu schimbările climatice, locurile de muncă, securitatea, transformarea digitală și imigrația.

Parlamentul European – unica instituție europeană aleasă în mod direct – se angajează să lucreze asupra acestor chestiuni și să garanteze că alegerea noi Comisii Europene se va desfășura în modul cel mai democratic și mai transparent cu putință.

Noii deputați europeni se vor întruni în sesiune plenară constitutivă la Strasbourg între 2 și 4 iulie pentru a-și alege președintele, 14 vicepreședinți și cinci chestori. Vor decide și asupra componenței comisiilor parlamentare permanente și subcomisiilor, lansând, astfel, cea de-a noua legislatură.

În următoarele săptămâni, comisiile vor organiza primele întâlniri pentru a-și alege președinții și vicepreședinții.

Noul Parlament

Noul Parlament se întrunește prima dată între 2 și 4 iulie la Strasbourg

Primul act al Parlamentului nou ales va fi să-și aleagă președintele pentru următorii doi ani și jumătate. După ce președintele nou ales va prelua mandatul, Parlamentul va alege 14 vicepreședinți și cinci chestori și va decide componența numerică și nominală a comisiilor sale.

Alegerea președintelui Comisiei

În sesiunea din 15-18 iulie, cea de-a doua sesiune plenară a lunii, Parlamentul va avea prima posibilitate să aleagă noul președinte al Comisiei Europene.

Înainte de alegeri, candidatul sau candidata prezintă Parlamentului agenda politică și prioritățile sale pentru următorii cinci ani. Are nevoie de sprijinul unei majorități absolute în Parlament (jumătate dintre deputații existenți plus unul, adică 376), obținând astfel legitimitatea democratică directă de la deputații aleși.

Citește mai mult:

Cum funcționează

Candidații „cap de listă” și alegerea Comisiei Europene

Audierile comisarilor desemnați

Audierile publice vor avea loc în septembrie și octombrie.

Consiliul, de comun acord cu președintele ales al Comisiei și pe baza sugestiile statelor UE, adoptă o listă de candidați la posturile de comisar. Acești comisari desemnați apar în fața comisiilor parlamentare specializate în domeniile lor de responsabilitate și vor răspunde întrebărilor deputaților aleși recent într-o audiere publică și transparentă privind competența lor pentru această poziție.

Alegerea Comisiei Europene

Odată aleasă de Parlament, Comisia este numită oficial de Consiliul European, ce va decide cu majoritate calificată.

Întreaga Comisie, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, trebuie aleasă cu majoritatea voturilor exprimate, prin apel nominal, după ce președintele ales al Comisiei va fi prezentat în fața Parlamentului colegiul comisarilor și programul colegiului.

Noua Comisie Europeană ar trebui să intre în funcțiune la 1 noiembrie.

Citește mai multNoul Parlament și noua Comisie

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com