Alegerile europene din 26 mai 2019: date-cheie

În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European se vor desfășura duminică, 26 mai 2019

Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European. Spre deosebire de alte dăți, se așteaptă o participare masivă a românilor la vot în acește alegeri, având în vedere actualul context politic din România.

Alegătorii români vor alege 32 de membri din cei 751 de europarlamentari. Partidele politice trebuie să obțină cel puțin 5% din voturi pentru a fi alese în Parlamentul European.

O estimare privind componența viitorului parlament a fost făcută pe baza sondajelor cu privire la intențiile de vot din fiecare stat membru, în funcție de actualele grupuri politice. Rezultatele sondajelor pentru România sunt disponibile la adresa de internet: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/elections-press-kit/4/componenta-viitorului-parlament-estimari

Regatul Unit va participa la alegerile europene

În urma acordului convenit pe 10 aprilie în cadrul summit-ului european special, retragerea Regatului Unit va avea loc cel târziu pe 31 octombrie. Acest lucru înseamnă că Regatul Unit are acum obligația legală de a participa la alegerile europene, dacă nu ratifică acordul de retragere până pe 23 mai.

Dezbaterea prezidențială – alegerile europene 2019

Pe 15 mai la ora 21.00 (22.00 ora României), Parlamentul European va găzdui dezbaterea candidaților cap de listă în sala plenară din Bruxelles. Dezbaterea va fi organizată și transmisă de către Eurovision – Uniunea Europeană de Radio și Televiziune.

Află cine sunt candidații ”cap de listă” desemnați de partide și care sunt regulile dezbaterii la adres web http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/elections-press-kit/2/candidatii-cap-de-lista

Rezultatele alegerilor europene

Un nou website dinamic conține toate rezultatele alegerilor europene trecute și actuale, și este acum disponibil în toate limbile oficiale ale UE. rezultate-alegeri.eu va fi actualizat în timp real în noaptea alegerilor cu rezultate de ansamblu de pe întreg teritoriul Uniunii, inclusiv rezultate naționale separate, pe măsură ce detalii sunt transmise de autoritățile naționale.

Următorul Parlament

Începând cu 27 mai, noii deputați aleși vor începe negocierile pentru a forma grupurile politice. Un număr de 25 de deputați provenind din cel puțin un sfert din statele membre este necesar pentru formarea unui grup politic.

Pe 2 iulie va începe o nouă legislatură a Parlamentul, iar deputații se vor întâlni pentru sesiunea constitutivă din Strasbourg. Deputații își vor alege Președintele, cei 14 Vicepreședinți și 5 Chestori, și vor decide asupra numărului și componenței comisiilor parlamentare.

Următoarea Comisie

Statele membre vor numi un candidat pentru postul de Președinte al Comisiei Europene, în conformitate cu rezultatele alegerilor europene. Mai mult, Parlamentul trebuie să-și dea acordul asupra noului Președinte al Comisiei prin majoritate absolută a voturilor (jumătate plus unu din numărul total al deputaților). În cazul în care candidatul nu obține majoritatea necesară, statele membre trebuie să propună un alt candidat în termen de o lună (Consiliul European hotărând cu majoritate calificată). 

Informații detaliate despre rolul și competențele Parlamenutului European sunt disponibile în broșura:

http://www.europarl.europa.eu/about-parliament/files/home-page/ro-ep-brochure.pdf

Cu toții suntem implicați

Fiecare dintre noi are motivele sale de a merge la vot. Tu de ce votezi? Aruncă o privire peste această prezentare generală și spune-le prietenilor tăi care sunt ideile tale. Europa ne aparține tuturor, iar participarea la vot este primul pas prin care poți să contribui la dezvoltarea democrației europene. Înscrie-te pe https://www.dedataastavotez.eu/ pentru a te implica, iar apoi invită-ți prietenii și familia să facă același lucru.

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com