În pregătirea alegerilor europene din 26 mai, Reprezentanța CE în România poposește la Timișoara

“What’s up, EU?” | Timișoara 18 aprilie 2019

În data de 18 aprilie, Teatrul Național din Timișoara a fost gazda unui eveniment cu totul special, la care au participat peste 150 de tineri. În premieră în România, Reprezentanța Comisiei Europene le-a propus tinerilor un nou format pentru dialog și educație civică, plin de substanță și, totodată, motivator. “What’s up, EU?” a cuprins discursuri motivaționale, dialog, interacțiune prin aplicații digitale și concursuri cu premii.

Evenimentul a fost deschis chiar de șeful RCE în România, doamna Angela Cristea, cu un mesaj clar și provocator. Amintind că timișorenii au ales libertatea în 1989, în aceste momente, în care ne pregătim pentru alegerile europene și pentru deciziile importante privind viitorul EU27, mesajul este”alege să alegi”.

“In fiecare zi alegem: alegeri mici, banale, sau alegeri mari, care ne pot schimba viața. Invităm fiecare cetățean să voteze, adică să aleagă să aleagă.”

Angela Cristea, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România

Au urmat o serie de discursuri ale experților și personalităților invitate care au atins probleme precum: impactul social media asupra actului politic, rolul influencer-ilor, moduri în care tinerii – și nu numai ei – își pot exprima civismul. S-a răspuns la întrebări ardente precum: cât de periculoase sunt știrile false (fake news), mai ales după experiența dureroasă a votului brexit, s-au propus soluții pentru mobilizarea tinerilor la vot, s-a făcut o corelare între gradul de informare / de educație și prezența cetățenilor la urne. Întrebările pentru fiecare dintre vorbitorii invitați au venit atât din sală, cât și din mediul online, și toți tinerii au intrat în cursa pentru premiile puse la bătaie de organizatori: bilele la Untold și Electric Castle, baterii și căști. Concluziile le-a tras fiecare pentru sine, mai conștienți fiind despre impactul alegerilor noastre. 

După debutul de la Timișoara, vor urma și alte evenimente marca ”What’s up, EU?”. Ne bucurăm însă că ecourile evenimentului nu au rămas între zidurile Operei timișorene. Întrucât evenimentul a fost transmis live pe pagina de FB a RCE și redistribuit de partenerii media și de către participanți, el a fost urmărit deja de sute de internauți. Și vă invităm și pe dvs, cititorii fideli ai știrilor ”Europe Direct”, să vă delectați împreună cu echipa RCE în România și cu invitatii ei, urmărind filmul de mai jos.

Mai mult despre eveniment: What’s up, EU?

Photo: RCE în România – site-ul oficial al evenimentului