Opțiuni pentru Bugetul pe termen lung al UE după anul 2020 | Condiționalitate. Consultare publică

Foto: Etienne Ansotte @CE

Înaintea reuniunii informale a liderilor din 23 februarie 2018, Comisia Europeană a prezentat diversele opțiuni posibile – precum și consecințele financiare ale fiecăreia – pentru un buget al UE pe termen lung nou și modern, care să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020.

 „Un buget nu este un exercițiu contabil”

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Un buget nu este un exercițiu contabil, ci o reflecție a priorităților și a ambițiilor, care traduce viitorul în cifre. Prin urmare, să discutăm mai întâi despre ce fel de Europă ne dorim, Ulterior, statele membre vor trebui să își susțină ambițiile cu finanțarea necesară. Trebuie să înțelegem cu toții că în discuțiile care ne așteaptă nu vom mai putea continua ca până acum și în același timp sunt ferm convins că putem reuși imposibilul, putem conveni în privința unui buget în care toți să fie beneficiari neți.”

Opțiuni pentru viitorul buget al UE

Atunci când se discută despre nivelul de ambiție al acțiunii UE în domenii cum ar fi protecția frontierelor externe ale UE, sprijinirea unei veritabile Uniuni Europene a Apărării, stimularea transformării digitale a Europei sau creșterea eficienței politicii de coeziune și a politicii agricole ale UE, este important ca liderii să aibă o idee clară privind ce ar însemna concret opțiunile lor din punctul de vedere al finanțării acordate la nivelul UE. Este ceea ce își propune contribuția prezentată astăzi de Comisie, prin cuantificarea impactului financiar al diverselor opțiuni de politică posibile. Acestea nu reprezintă propuneri ale Comisiei, ci ilustrări bazate pe idei avansate frecvent pe parcursul dezbaterii publice. Scopul lor este să ajute la focalizarea pe aspectele esențiale, să stimuleze discuțiile și să ofere o bază factuală solidă pentru luarea deciziilor importante care ne așteaptă.

Modernizarea și finanțarea bugetului UE | Condiția privind respectarea valorilor fundamentale 

Comisia prezintă, de asemenea, opțiuni pentru modernizarea bugetului UE, inclusiv prin consolidarea legăturii dintre obiectivele sale și modul în care acesta este finanțat. În plus, sunt prezentate posibilități pentru consolidarea legăturii – denumită de multe ori „condiționalitate” – dintre finanțarea acordată de UE și respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii.

Etapele următoare

În următoarele luni (cel mai târziu la începutul lunii mai 2018), Comisia Europeană va înainta propunerea sa oficială privind următorul buget pe termen lung al UE. Între timp, Comisia va continua să asculte opiniile tuturor părților interesate, inclusiv prin intermediul consultărilor publice privind prioritățile UE care au fost lansate în ianuarie 2018.

Informații utile

– Comunicarea „Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020

– Fișe informative

– Document de reflecție privind viitorul finanțelor UE

– Consultări publice: Viitorul finanțelor UE – exprimați-vă părerea privind bugetul UE după 2020

Sursa

Comunicat de presă al CE

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com