Primele 13 contracte de finanțare din cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria au fost semnate

Programul Interreg V-A România – Ungaria anunță semnarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România, în calitate de Autoritate de Management a Programului, a primelor 13 contracte aferente primului Apel deschis, valoarea totală a proiectelor depășind 13 mil. Euro.
Cele 13 proiecte contractate au o valoare totală de 17,285,165.78 Euro, din care 14,692,390.88
Euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. Alocarea finanțării FEDR este de 9,277,351.20
Euro pentru beneficiarii români, respectiv 5,415,039.68 Euro pentru beneficiarii maghiari.

Proiectele contractate vizează inițiative privind patrimoniul natural, cultural și istoric (Prioritatea de investiții 6/c), respectiv managementul riscurilor și al dezastrelor ((Prioritatea de investiții 5/b). Contractarea primelor proiecte reprezintă o etapă importantă în cadrul Programului și marchează un debut vizibil și concret al consolidării coeziunii economice, sociale și teritoriale în aria eligibilă a acestuia.

Pentru a vizualiza detalii privind proiectele contractate, clik aici.

Cei 13 beneficiari români sunt:

Nr. Cod proiect Beneficiar – nume instituție Județ
1 ROHU-7 Societatea de Binefacere Don Orione Bihor
2 ROHU-11 Administrația Bazinală de Apă Mureș Arad
3 ROHU-41 Comuna Valcani Timiș
4 ROHU-62 Asociația Interaction 2050 Satu Mare
5 ROHU-68 Comuna Lugașu de Jos Bihor
6 ROHU-68 Asociația ”Pro Valea Crișului Repede – Pro Sebes Körös Völgy” Bihor
7 ROHU-79 Societatea Carpatina Ardeleană Satu Mare
8 ROHU-80 Comuna Odoreu Satu Mare
9 ROHU-80 Comuna Halmeu Satu Mare
10 ROHU-84 Asociația Serviciul pentru Asistența în Situații Speciale–SARTISS Bihor
11 ROHU-102 Unitatea Administrativ Teritorială Județul Satu Mare Satu Mare
12 ROHU-103 Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Carei Satu Mare
13 ROHU-115 Comuna Sălacea Bihor

 
Următorul apel se va deschide pe 7 mai 2018. Pentru mai multe informații, click aici
 

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare comună, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de
Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.

Sursa: Interreg RO-HU

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com