Norme etice mai stricte pentru membrii Comisiei Europene

Comisia Europeană a adoptat la 31 ianuarie a.c. noul Cod de conduită al membrilor Comisiei Europene, care fusese anunțat de președintele Juncker în discursul său privind starea Uniunii. După consultarea Parlamentului European, noul cod intră în vigoare începând de astăzi, în continuarea campaniei pentru o transparență sporită pe care o duce președintele Juncker de la începutul mandatului său.

Noul Cod de conduită pentru membrii Comisiei aduce următoarele îmbunătățiri principale:

  • Activitățile desfășurate după încheierea mandatului: noul Cod de conduită prelungește perioada existenței stării de incompatibilitate de la 18 luni, cât este în prezent, la doi ani pentru foștii comisari și la trei ani pentru președintele Comisiei.
  • Prevenirea conflictelor de interese: noul Cod de conduită definește pentru prima dată „conflictul de interese” și stabilește ca principiu faptul că nu doar situațiile de acest tip trebuie să fie evitate de către comisari, ci și cele care ar putea fi percepute ca atare.
  • Interesele financiare: și intereselor financiare ale comisarilor li se vor aplica reguli mai stricte. Aceștia vor trebui să declare investițiile de peste 10 000 EUR, indiferent dacă ele ar putea să implice sau nu un conflict de interese.
  • Transparența și răspunderea: comisarii sunt cei mai buni ambasadori ai Uniunii Europene în statele membre și în lume, motiv pentru care președintele Juncker îi încurajează să continue să călătorească.
  • Asigurarea respectării normelor: la aplicarea codului, Colegiul va fi asistat de un nou Comitet independent consolidat de etică, ce va putea să ofere consiliere în acest domeniu și să facă recomandări legate de cod. 
  • Posibilitatea oferită comisarilor de a candida la alegerile pentru Parlamentul European fără a fi nevoiți să își ia concediu

Comisia va publica rapoarte anuale privind aplicarea acestui cod.

Link-uri utile:

– Codul de conduită pentru comisari din 2018

– Textul articolului 245

– Codul de conduită pentru comisari din 2011

 

Sursa: Comunicat de presă al CE

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com